Norvegia, primul deficit comercial din 20 de ani

Norvegia a înregistrat, pentru prima dată din 1998, un deficit comercial pe luna iunie sub efectul unei creşteri a importurilor, scrie Le Figaro. Deficitul s-a ridicat la 756 milioane de coroane (80,4 mai mult|more »

Un proces SCANDALOS și o nouă DRAMĂ în Norvegia. Un român a PIERDUT DEFINITIV lupta cu BARNEVERNET. Copilul i-a fost LUAT și DAT unui BĂRBAT

Miercuri, 12 iulie, un tribunal norvegian a decis respingerea apelului declarat de românul Stelică Rodică Dina împotriva deciziei de a i se lua băiatul, în vârstă de 10 ani, și de a mai mult|more »

Norvegienii strâng bani ca să „ridice“ la loc o „stâncă-penis“ vandalizată

Activiştii de mediu strâng bani pentru a repara o stâncă de forma unui penis în erecţie, aflată în sudul Norvegiei, după ce atracţia turistică a fost grav avariată. Localnicii au descoperit, sâmbătă mai mult|more »

Cel mai mare fond din lume, deţinut de Norvegia, investeşte banii norvegienilor în România

Fondul suveran Gouvernment Pension Fund Global (GPFG), care gestionează veniturile suplimentare obţinute din exploatările petroliere ale statului Norvegian, a realizat până acum plasamente de peste 157 mil. dolari pe piaţa românească. Fondul mai mult|more »

Gazoductul Norvegia-Polonia trebuie să genereze cerere pentru cel puţin 7,5 miliarde de metri cubi

O conductă destinată transportului de gaze naturale din Norvegia şi Polonia, cu costuri estimate la două miliarde de euro, va fi construită doar dacă există cerere pentru cel puţin 75% din cantitatea mai mult|more »

Filmul românesc Fixeur / The Fixer la prima ediție a Festivalului de film Oslo Pix

Producţia cinematografică Fixeur, cel mai nou lungmetraj al regizorului Adrian Sitaru, va fi prezentată în premieră în Norvegia, în cadrul primei ediții a Festivalului Internațional de Film Oslo Pix (8 – 13 mai mult|more »

Militarii norvegieni sosesc vineri pe Aeroportul Sibiu

Parte din trupele NATO care participă la exercițiul militar de la Centrul Naţional de Instruire din Cincu sosesc în România, vineri, pe Aeroportul Internațional Sibiu. Corpul norvegian din cadrul Forței Întrunite cu mai mult|more »

Norvegienii investesc în piaţa de îmbrăcăminte second-hand din Târgu Cărbuneşti

O organizaţie nonguvernamentală din Norvegia va trimite bani autorităților locale din Târgu Cărbuneşti ca să acopere piața second-hand din oraș. Investiția are o valoare de peste 30.000 de euro. Peste 80% din mai mult|more »

Norvegia, ţara unde se va interzice vânzarea de ţigări. „Până în 2035 vrem o societate în care nu se fumează”

Cea mai mare oganizatie medicală din Norvegia vrea să interzică vânzarea de tigari adulţilor în această ţară, relatează The Indepedent. Asociaţia Medicală din Norvegia presează guvernul acestei ţări pentru a susţine propunerea mai mult|more »

Norvegia. O eroare a Google Maps transformă un oraş în atracţie turistică!

Potrivit NY Post, citat de digi24, turiştii dornici să găsească celebra stâncă Preikestolen cu ajutorul Google Maps sunt direcționați greșit către orașul Fossmork, aflat la aproximativ 30 de kilometri distanță, pe cealaltă mai mult|more »

Festivități în Norvegia, cu ocazia aniversării de 80 de ani a regelui Harald și a reginei Sonja

Câteva mii de norvegieni l-au sărbătorit marțea trecuta pe regele Harald și regina Sonja cu ocazia aniversării de 80 de ani, alături de mai mulți membri ai familiilor regale și de președinții mai mult|more »

Norvegia va lansa primul cargo electric autonom

Norvegia va lansa primul cargo electric autonom din lume în 2018. Acesta va fi 100% electric, va avea o autonomie de 120 km şi va putea transporta o greutate de 3.000 până mai mult|more »

Topul țărilor cu cele mai multe mașini electrice! Norvegia salvează onoarea Europei

Norvegia este țara cu cele mai multe vehicule electrice pe cap de locuitor din Europa. Aproximativ jumătate dintre mașinile vândute în ultimul an în Norvegia sunt electrice sau hibride, iar autoritățile intenționează mai mult|more »

În Norvegia, dacă nu mai sunt locuri în închisoare, condamnaţii sunt puşi pe lista de aşteptare. Când le vine rândul, se prezintă singuri

În Norvegia, condamnaţi sunt înscrişi pe o listă de aşteptare, iar când le vine rândul, se prezintă la penitenciar de bună voie. Este cazul celor care au primit pedepse mici. S-a ajuns mai mult|more »

Guvernul norvegian, măsuri urgente după afluxul de români de acolo

Românii schimbă legislaţia în Norvegia. Premierul ţării nordice a cerut interzicerea cerşetoriei după un documentar difuzat de televiziunea publică. Documentarul arată că cerşetoarele românce din Bergen se transformă noaptea în prostituate şi mai mult|more »

Dupa Wizz Air, si compania Blue Air atacă nordul Europei cu zboruri spre Oslo

Wizz Air, Blue Air şi Ryanair pun destinaţii din nordul Europei şi Slovacia pe harta turiştilor români. Companiile aeriene low-cost Wizz Air, Blue Air şi Ryanair au luat cu asalt piaţa zborurilor mai mult|more »

Raport ONU: Norvegia țara cu indicele cel mai mare al fericirii în lume

Norvegia a luat locul Danemarcei de cea mai fericită țară, potrivit unui studiu internațional sub egida ONU, care îndeamnă țările lumii să se concentreze asupra întăririi încrederii între oameni și echității sociale, mai mult|more »

Hochei: Doua echipe din Norvegia au stabilit un nou record pentru cel mai lung meci de hochei din istorie

Storhamar si Sparta Warriors, doua echipe din Norvegia, au stabilit un nou record pentru cel mai lung meci de hochei pe gheata din istorie. Dupa 217 minute si 14 secunde de joc, mai mult|more »

 Jumătate din autovehiculele noi din Norvegia au propulsie electrică sau hibridă

Norvegia are deja cel mai mare număr de autovehicule electrice pe cap de locuitor din lume, scrie The Independent. Ţara a anunţat că autovehiculele electrice sau hibride reprezintă jumătate din numărul autovehiculelor mai mult|more »

Vaccinul împotriva hepatitei B ar putea fi adus din Norvegia. Statul va aloca fonduri şi pentru vaccinul pneumococic

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat joi că a fost activat un mecanism european pentru achiziția de vaccin împotriva hepatitei B, în prezent specialiștii români purtând discuții cu omologii lor din Norvegia mai mult|more »

 

39 rumenere pågrepet etter innbrudd

Torsdag 31. januar gikk Oslo politidistrikt til en koordinert aksjon mot et øst-europeisk miljø som er mistenkt for å stå bak en serie innbrudd i boliger og forretninger i Oslo den siste tiden. 26 rumenere ble pågrepet.

"[bilde]"

Til sammen 26 rumenske statsborgere ble pågrepet. Seks av disse ble senere dimittert, mens 20 vil bli fremstilt for fengsling lørdag 2. februar.

Politiaksjonen var et resultat av tett etterforskningssamarbeid mellom alle fem politistasjoner i Oslo politidistrikt, og mannskaper fra alle stasjonskretser og andre enheter i distriktet deltok. Politiet har beslaglagt store mengder lett omsettelige gjenstander som antas å stamme fra innbrudd, heter det i en pressemelding fra politiet.

I tillegg til torsdagens aksjon, ble elleve rumenere pågrepet av Majorstua politistasjon i en leilighet på mandag denne uka. De var mistenkt for å stå bak flere innbrudd, og på onsdag ble ni av disse besluttet varetektsfengslet for fire uker. Denne pågripelsen kom som resultat av etterforskningen av et innbrudd fredag 18. januar i år.

I leiligheten der de elleve ble pågrepet, samt i en bil som ble funnet på utsiden, ble det funnet mange gjenstander som mistenkes å være tjuvegods. Mye av dette godset ble funnet gjemt på finurlige steder – blant annet ble det funnet gullringer i et brød, gullenker gjemt i en vannkoker og gullenker gjemt i en kjele med suppe, opplyser politiet.
Stavangeravisen

Comentarii

Comentarii

Lasati un comentariu

%d blogeri au apreciat: