NorvegiaN's

NorvegiaN.net

Regele Harald al Norvegiei, sărbătorit aşa cum se cuvine la 70 de ani

Regele şi regina Suediei, principele din Monaco, dar şi foarte mulţi prinţi ai caselor regale europene l-au sărbătorit pe regele Harald al Norvegiei, care a împlinit 70 de ani.

Dacă doamnele au apărut la bal în ţinute vaporoase, la ceremoniile în aer liber au cam tremurat. Aproape 50 de regi şi regine, prinţi şi prinţese au fost oaspeţi la aniversarea monarhului norvegian, unde doamenele şi domniţele au dat strălucire balului de la palatul regal din Oslo.

Pentru aniversarea celor 70 de ani, sărbătoritul a pregătit şi festivităţi "mai puţin regale", desfăşurate în aer liber, chiar dacă temperaturile au fost demne de un ţinut al zăpezilor. Pe un ger năpraznic, oaspeţii au vizitat Muzeul norvegian de istorie culturală, cu o colecţie unică de construcţii din diferite epoci.

Prinţesa Martha, cea mai mare fată a regelui Harald, a stârnit zâmbete când şi-a aşezat fetiţa de patru ani pe o săniuţă. Nici ceilalţi oaspeţi n-au mai stat pe gânduri, urcându-se în sănii trase de cai pentru o plimbare printre troiene.

Harald este al treilea monarh al Norvegiei, de când prosperul său regat şi-a dobândit independenţa faţă de Suedia, în 1905. Ziua celei de a 70-a aniversări a fost miercuri, când supusii au ieşit în stradă să-l salute, iar armata l-a onorat cu 21 de salve de tun.

sursa : ProTv.ro

Se Kongen danse

Spill av video: Se Kongen danse

Video cu Regele Norvegiei dansind

- // -

Centenar Edvard Grieg

Norvegia comemoreaza in 2007 o suta de ani de la moartea uneia din cele mai stralucitoare personalitati creatoare pe care le-a dat culturii europene, compozitorul Edvard Grieg. Acesta s-a nascut in 1843, a trait si a creat in perioada de emulatie culturala ce a urmat  dupa iesirea Norvegiei de sub dominatia mutiseculara a Danemarcei si intrarea sa in Uniunea cu Suedia (1814), considerata mult mai toleranta si permisiva pentru dezvoltarea culturala a tarii. Secolul al XIX-lea a insemnat pentru Norvegia o trezire a sentimentului national, dar si continuarea luptei pentru capatarea independentei.  Natiunea avea in fata provocari capitale. In domeniul artistic, a devenit primordiala identificarea si punerea in valoare a  ceea ce era specific norvegian. Care urma sa fie limba scrisa a norvegienilor, a existat o adevarata literatura norvegiana in timpul dominatiei daneze? Dar muzica?  La astfel de intrebari trebuiau sa raspunda oamenii luminati ai vremii. In acest context, ce poate fi considerat fara greseala o adevarata "nastere" culturala a tarii, doua sunt personalitatile artistice extraordinare care au pus Norvegia pe harta culturala a lumii: dramaturgul Henrik Ibsen si compozitorul Edvard Grieg. Grieg s-a nascut la Bergen. Cuibarit intr-unul din cele mai frumoase fiorduri norvegiene, orasul ofera  privitorului  un sirag de cladiri hanseatice insirate ca perlele pe o ata de-a lungul tarmului. Marturii ale timpului in care acest port de la Marea Nordului avea legaturi comerciale cu porturile germane, incepand de la sfarsitul secolului XIII, cladirile breslelor introduc vizitatorul in lumea atat de vie si dinamica a unui trecut destul de indepartat.

Stramosi scotieni

Prin conexiunile sale hanseatice si prin activitatea comerciala legata de industria pescuitului in lungul intregii coaste norvegiene, Bergen era la acea data singurul oras cu o atmosfera oarecum continentala. La aceasta contribuia si structura sa demografica. Traiau acolo oameni din toate regiunile de coasta ale tarii, dar erau si multi locuitori de origine straina, in principal din zonele hanseatice, precum si comercianti de pe continent care isi desfasurau afacerile acolo. In acest mediu ii gasim si pe stramosii lui Grieg pe linie paterna. Venit din Scotia in 1770, strabunicul lui Edvard s-a ocupat de comertul cu peste uscat si homari. Aceasta ocupatie s-a transmis urmatoarelor generatii, dar familia s-a implicat si in activitati culturale, sustinand orchestra locala Harmonien, fondata inca din 1765, precursoarea actualei Orchestre Filarmonice din Bergen. Cand consulul Alexander Grieg s-a casatorit cu Gesine Hagerup, de origine danezo-norvegiana, aceste legaturi s-au consolidat. Gesine Hagerup era o pianista cunoscuta, facuse studii muzicale la Conservatorul din Hamburg si concerta adesea cu "Harmonien" . In aceasta familie, in 15 iunie 1843, a venit pe lume Edvard. Ursitoarele i-au pus in leagan la nastere si bune si rele. Urma sa fie un mic om mare, inzestrat cu o forta spirituala extraordinara si cu geniu, dar cu un fizic plapand si o sanatate precara. Atractia sa catre muzica s-a manifestat de mic copil. Cea mai mare placere era sa se catere prin propriile forte la pian, sa atinga claviatura si sa auda sunetele magice. Faptul ca mama sa era pianista a fost un mare noroc. Cu multa dragoste, dar si cu mana ferma, ea l-a condus pe micut in lumea minunata a muzicii. Lui Edvard nu-i prea placea sa exerseze la pian, prefera sa viseze si sa improvízeze. De la scoala Tanks, unde a fost inscris cand avea zece ani, nu a pastrat amintiri prea placute. Nu se putea acomoda programului prea strict, iar copiii il bateau si radeau de el pentru ca era firav si mic de statura. Marea sansa a vietii sale s-a aratat in persoana lui Ole Bull care i-a vizitat pe parintii sai in vara anului 1858. Ole Bull era un violonist foarte cunoscut si un om de cultura convins ca artistii trebuie sa se inspire din bogatia folclorului norvegian. El  a infiintat primul teatru national in Bergen avand ca motto:"Piese norvegiene, actori norvegieni, muzica norvegiana si balet norvegian" Edvard i-a cantat lui Ole Bull cateva din compozitiile sale de copil.
 Acesta i-a intuit talentul si i-a sfatuit pe parinti sa-l trimita la studii la Conservatorul de muzica din Leipzig. Fondat de Felix Mendelssohn chiar in anul in care se nascuse Grieg, era considerat la acea vreme  cea mai  buna scoala muzicala din Europa.  Pentru un tanar student venit dintr-o tara saraca ce abia atunci isi cauta propria identitate, cum era Norvegia , contactul cu marea muzica europeana a fost impresionant. Acolo a cunoscut muzica lui Mozart si Beethoven, a auzit-o pe Clara Schumann cantand concertul pentru pian al lui Robert Schumann, a asistat la spectacolele lui Wagner si s-a impregnat de marea muzica europeana. Totusi, Grieg si-a dat seama ca drumul lui va fi diferit."Sa redau natura Norvegiei, istoria sa, viata si poezia poporului nostru in forma muzicala, cred ca acesta este domeniul in care pot cu adevarat sa realizez ceva" ii scria lui Bjornstjerne Bjornson (laureat al Premiului Nobel pentru literatura in 1903).

articol complet la  : romanialibera.ro

- // -

UE cere Norvegiei să plătească suplimentar pentru a avea acces pe piaţa din România

Photo: Terje Rakke/Nordic life/Innovation Norway

Uniunea Europeană a cerut Islandei, Lichtensteinului şi Norvegiei contribuţii financiare suplimentare dacă vor să desfăşoare activităţi comerciale în noile state ale comunităţii - România şi Bulgaria -, Norvegia fiind cel mai mare contributor.

Cele trei state - membre ale Spaţiului Economic European - plătesc o contribuţie anuală către UE în schimbul accesului pe piaţa internă a comunităţii europene, astfel încât Islanda, Lichtenstein şi Norvegia să îşi poată vinde bunurile şi serviciile în statele membre.

"Am făcut o ofertă generoasă, care ar trebui să fie baza unei înţelegeri", a declarat ambasadorul Norvegiei la UE şi negociatorul şef pentru această problemă, Oda Helen Sletnes.

Pe de altă parte, negociatorul din partea UE, Matthias Brinkmann, consideră că s-au făcut progrese în negocieri, dar un acord este încă departe. "Încă nu vedem un tratament egal aplicat României şi Bulgariei comparativ cu cele zece state care au aderat în 2004", a indicat acesta.

Bruxelles-ul vrea ca Norvegia, Islanda şi Lichtenstein să aibă o contribuţie proporţională cu cea avută în 2004, când au aderat cele zece state, pentru a nu exista discriminări. Atunci, contribuţia anuală a Norvegiei a crescut de zece ori, la 205,8 milioane de euro.

UE a cerut iniţial o creştere anuală a contribuţiei de 71 de milioane de euro de la 1 ianuarie 2007 până în 30 aprilie 2009, când acordul Spaţiului Economic European va fi renegociat. Ulterior cererea Uniunii s-a redus la 65 de milioane, însă cele trei ţări din SEE au oferit vineri, când părţile s-au întâlnit din nou la negocieri, doar 55 de milioane de euro din care Norvegia va plăti 53. În ciuda lipsei unui acord, negocierile vor continua la nivel de experţi. Ei vor discuta chestiunile tehnice.

Norvegia se teme că va fi nevoită să cedeze presiunilor UE când se va întruni Comitetul Spaţiului Economic European, în 16 martie, dacă diferenţa de 10 milioane de euro dintre cererea UE şi oferta norvegiană nu este rezolvată până atunci.

sursa : MoneyChannel.ro

- // -

A nins bine in Norvegia

click pentru video :


Iarna s-a întors în forţă în Norvegia, Danemarca şi Suedia!

În Norvegia, Danemarca şi Suedia, haosul a pus stăpânire pe trafic, fie că este vorba de cel feroviar, aerian sau rutier. În toate cele trei ţări, sute de şcoli au fost închise, iar multe firme le-au cerut angajaţilor să stea acasă.

Cel mai spectaculos accident a avut loc pe o cale ferată din Norvegia, unde o locomotivă a intrat cu viteză într-un munte de zăpadă, azvârlit pe şine de o avalanşă.

Norvegia este obişnuită cu iernile grele, iar pe căile ferate funcţionează sisteme sofisticate de alarmă în caz de avalanşă sau blocare a drumului. De această dată nu s-a întâmplat aşa. Locomotiva trenului Oslo-Bergen a deraiat în nămeţi, iar vagoanele au sărit de pe şine şi au luat-o la vale.

După ce un alt tren local a rămas blocat în zăpadă în aceeaşi regiune, conducerea căilor ferate a suspendat temporar cursele. Viscolul loveşte cu putere inclusiv în Danemarca şi în sudul Suediei. Circulaţia pe şosele se desfăşoară cu dificultate, iar aeroporturile sunt ca şi închise.

sursa : ProTV.ro

- // -

Norvegienii construiesc langa pol o arca a agriculturii mondiale

Oamenii de stiinta si autoritatile norvegiene se pregatesc sa inceapa constructia unei imense Arce a lui Noe, de data aceasta pentru vegetale. Decizia de a construi sera a fost luata ca masura de siguranta in cazul in care problema incalzirii globale se va agrava.

"Pivnita internationala Svalbard", cum a fost ea denumita, va fi ridicata pe o insula muntoasa, in apropiere de Polul Nord, pentru cazul in care sistemele de racire s-ar defecta. Atunci, chiar daca incalzirea planetei va fi accelerata, apropierea de Polul Nord va mai actiona totusi ca un frigider natural. In arca vor fi puse la pastrare trei milioane de seminte, pentru a feri agricultura planetei atat de incalzirea globala, cat si de alte catastrofe - pana si varianta unui razboi nuclear este luata in calcul - sau coliziuni cu asteroizi gigantici.

Guvernul norvegian a alocat pana in prezent circa 5 milioane de dolari pentru constructie, relateaza BBC. "Avem nevoie de o plasa de siguranta, pentru ca nu trebuie sa mizam pe noroc cand e in joc biodiversitatea", spune Cary Fowler, directorul executiv al companiei Trust, care se va ocupa de adunarea colectiei de seminte si de intretinerea ei. Pentru mai multa siguranta in fata vitregiilor naturii ori ale oamenilor, arca va fi construita la 120 de metri adancime in muntele de pe insula Spitsbergen (una din cele patru insule ce formeaza arhipelagul Svalbard).

"Am privit foarte departe in viitor. Am studiat nivelul radiatiilor in interiorul muntelui si structura geologica a zonei", explica dr. Fowler. Dar cele mai alarmante s-au dovedit modele computerizate privind incalzirea globala, au indicat cercetatorii. "Am realizat un model climatic prin care vor avea loc schimbari radicale in urmatorii 200 de ani - gheturile de la polul Nord si Sud, dar si din Groenlanda se vor topi. Am vrut sa fim siguri ca locatia arcei se va afla peste nivelul apelor", a adaugat Fowler.

Banca de seminte va actiona practic ca un "Fort Knox viu". Si chiar daca acest scenariu apocaliptic nu se va intampla prea curand, arca ar putea servi la completarea diverselor rezerve nationale de seminte (in cazul unor evenimente cum a fost cel din Filipine din septembrie, cand un taifun a distrus rezerva de seminte a statului). Aceasta si pentru ca unele seminte precum mazarea nu rezista mai mult de 20 de ani. Altele, in schimb, precum semintele de floarea-soarelui ori de grau pot tine cateva zeci de ani sau chiar sute.

sursa : Gandul.info

- // -

Nunta in comunitatea Sami din Norvegia

- // -

Un vas de croazieră norvegian a eşuat pe stânci, la ţărmul Antarcticii.

click pentru video :


Naufragiaţi printre gheţari, la ţărmul Antarcticii

Un vas de croazieră norvegian a eşuat pe stânci, la ţărmul Antarcticii. Nava nu s-a scufundat, dar cei 300 de pasageri au fost debarcaţi preventiv.

Ei au aşteptat pe mal, printre pinguini, sosirea navei de salvare.

Călătorii au fost foarte înţelegători şi chiar au lăudat echipajul pentru grija arătată. Au primit mâncare, pături groase şi ceai, aşa că până la urmă au fost încântaţi de picnicul inedit.

Vasul Norkpapp aparţine unei agenţii de voiaj norvegiene şi face de cinci ani croaziere din sudul Argentinei spre Antarctica, pentru ca pasagerii să admire gheţurile veşnice, pinguinii şi vieţuitoarele marine care populează apele îngheţate.

sursa ProTv.ro

- // -

Tot echipajul avionului era beat

The Cultural City of Bergen

Sapte membri ai unui echipaj ucrainean, printre care capitanul si comandantul de bord, care se pregateau sa decoleze cu un avion de pe un aeroport norvegian, au fost arestati pentru ca erau beti, relateaza AFP. "Serviciul de securitate ne-a avertizat in legatura cu starea lor de ebrietate, in special a capitanului", a declarat Norvald Visnes, seful politiei din Fana (7 km de Bergen). Avionul cargou de tip Antonov 22, inchiriat de posta norvegiana, trebuia sa decoleze luni dimineata, cu destinatia Baku, Azerbaidjan, cu 17 persoane la bord.

sursa : Averea.ro


PORTOFOLIU

 

Stiri Externe:
Mapamond.net

Ziare romanesti:
ViataRomaneasca.net
Olteanul.net
RaulAlb.net
Orizontului.info

Jurnalisti romani:
Corespondent.eu

Agentie de turism:
NordicTours.ro

   Diaspora:

Australieni.net
Austrieci.net
Benelux.ro
Belgia.ro
Canadieni.net
CehoSlovacia.net
Danemarca.dk
Danemarca.ro

Elvetia.net
Evrei.net
Finlanda.ro
Francezi.net
Islanda.ro
Italieni.net
MareaBritanie.ro

Norvegian.net
Rumänen.de
Scandinav.net
Spanioli.net
Suedia.se
Suedia.ro
StateleUnite.net

Contact