Cel mai mare fond din lume, deţinut de Norvegia, investeşte banii norvegienilor în România

Fondul suveran Gouvernment Pension Fund Global (GPFG), care gestionează veniturile suplimentare obţinute din exploatările petroliere ale statului Norvegian, a realizat până acum plasamente de peste 157 mil. dolari pe piaţa românească. Fondul mai mult|more »

Gazoductul Norvegia-Polonia trebuie să genereze cerere pentru cel puţin 7,5 miliarde de metri cubi

O conductă destinată transportului de gaze naturale din Norvegia şi Polonia, cu costuri estimate la două miliarde de euro, va fi construită doar dacă există cerere pentru cel puţin 75% din cantitatea mai mult|more »

Filmul românesc Fixeur / The Fixer la prima ediție a Festivalului de film Oslo Pix

Producţia cinematografică Fixeur, cel mai nou lungmetraj al regizorului Adrian Sitaru, va fi prezentată în premieră în Norvegia, în cadrul primei ediții a Festivalului Internațional de Film Oslo Pix (8 – 13 mai mult|more »

Militarii norvegieni sosesc vineri pe Aeroportul Sibiu

Parte din trupele NATO care participă la exercițiul militar de la Centrul Naţional de Instruire din Cincu sosesc în România, vineri, pe Aeroportul Internațional Sibiu. Corpul norvegian din cadrul Forței Întrunite cu mai mult|more »

Norvegienii investesc în piaţa de îmbrăcăminte second-hand din Târgu Cărbuneşti

O organizaţie nonguvernamentală din Norvegia va trimite bani autorităților locale din Târgu Cărbuneşti ca să acopere piața second-hand din oraș. Investiția are o valoare de peste 30.000 de euro. Peste 80% din mai mult|more »

Norvegia, ţara unde se va interzice vânzarea de ţigări. „Până în 2035 vrem o societate în care nu se fumează”

Cea mai mare oganizatie medicală din Norvegia vrea să interzică vânzarea de tigari adulţilor în această ţară, relatează The Indepedent. Asociaţia Medicală din Norvegia presează guvernul acestei ţări pentru a susţine propunerea mai mult|more »

Norvegia. O eroare a Google Maps transformă un oraş în atracţie turistică!

Potrivit NY Post, citat de digi24, turiştii dornici să găsească celebra stâncă Preikestolen cu ajutorul Google Maps sunt direcționați greșit către orașul Fossmork, aflat la aproximativ 30 de kilometri distanță, pe cealaltă mai mult|more »

Festivități în Norvegia, cu ocazia aniversării de 80 de ani a regelui Harald și a reginei Sonja

Câteva mii de norvegieni l-au sărbătorit marțea trecuta pe regele Harald și regina Sonja cu ocazia aniversării de 80 de ani, alături de mai mulți membri ai familiilor regale și de președinții mai mult|more »

Norvegia va lansa primul cargo electric autonom

Norvegia va lansa primul cargo electric autonom din lume în 2018. Acesta va fi 100% electric, va avea o autonomie de 120 km şi va putea transporta o greutate de 3.000 până mai mult|more »

Topul țărilor cu cele mai multe mașini electrice! Norvegia salvează onoarea Europei

Norvegia este țara cu cele mai multe vehicule electrice pe cap de locuitor din Europa. Aproximativ jumătate dintre mașinile vândute în ultimul an în Norvegia sunt electrice sau hibride, iar autoritățile intenționează mai mult|more »

În Norvegia, dacă nu mai sunt locuri în închisoare, condamnaţii sunt puşi pe lista de aşteptare. Când le vine rândul, se prezintă singuri

În Norvegia, condamnaţi sunt înscrişi pe o listă de aşteptare, iar când le vine rândul, se prezintă la penitenciar de bună voie. Este cazul celor care au primit pedepse mici. S-a ajuns mai mult|more »

Guvernul norvegian, măsuri urgente după afluxul de români de acolo

Românii schimbă legislaţia în Norvegia. Premierul ţării nordice a cerut interzicerea cerşetoriei după un documentar difuzat de televiziunea publică. Documentarul arată că cerşetoarele românce din Bergen se transformă noaptea în prostituate şi mai mult|more »

Dupa Wizz Air, si compania Blue Air atacă nordul Europei cu zboruri spre Oslo

Wizz Air, Blue Air şi Ryanair pun destinaţii din nordul Europei şi Slovacia pe harta turiştilor români. Companiile aeriene low-cost Wizz Air, Blue Air şi Ryanair au luat cu asalt piaţa zborurilor mai mult|more »

Raport ONU: Norvegia țara cu indicele cel mai mare al fericirii în lume

Norvegia a luat locul Danemarcei de cea mai fericită țară, potrivit unui studiu internațional sub egida ONU, care îndeamnă țările lumii să se concentreze asupra întăririi încrederii între oameni și echității sociale, mai mult|more »

Hochei: Doua echipe din Norvegia au stabilit un nou record pentru cel mai lung meci de hochei din istorie

Storhamar si Sparta Warriors, doua echipe din Norvegia, au stabilit un nou record pentru cel mai lung meci de hochei pe gheata din istorie. Dupa 217 minute si 14 secunde de joc, mai mult|more »

 Jumătate din autovehiculele noi din Norvegia au propulsie electrică sau hibridă

Norvegia are deja cel mai mare număr de autovehicule electrice pe cap de locuitor din lume, scrie The Independent. Ţara a anunţat că autovehiculele electrice sau hibride reprezintă jumătate din numărul autovehiculelor mai mult|more »

Vaccinul împotriva hepatitei B ar putea fi adus din Norvegia. Statul va aloca fonduri şi pentru vaccinul pneumococic

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat joi că a fost activat un mecanism european pentru achiziția de vaccin împotriva hepatitei B, în prezent specialiștii români purtând discuții cu omologii lor din Norvegia mai mult|more »

Doi români arestati în Norvegia pentru furturi. Au declarat politiei norvegiene ca au venit la Bergen sa munceasca dar în schimb au fost trimisi la furat

Rumenere hevder de fikk beskjed om å stjele. To rumenske menn hevder de var lovet arbeid i Norge, men ble beordret til å stjele da de kom hit. Lørdag morgen ble mennene mai mult|more »

Autoritatea Norvegiană de Protecţie împotriva Radioactivităţii: Vladimir Putin a detonat bomba atomică la Pol? Rușii sunt bănuiți că au efectuat teste nucleare în Cercul Arctic

Alarmă nucleară! Presa britanică a publicat cu litere de o şchioapă rezultatele monitorizării realizate de Autoritatea Norvegiană de Protecţie împotriva Radioactivităţii (NRPA). În mai multe ţări europene au fost detectate în luna mai mult|more »

Norvegia – Val de cersetorii români în Hordaland. Se pot adaposti în timpul noptii în primaria de la Bergen

Hjemløse kan få sove i rådhuset. Årsaken til at denne situasjonen har oppstått er at det er veldig mange tilreisende rumenere i byen for øyeblikket. – Normalt sett har vi opplevd at mai mult|more »

 

Prezenţa României la Târgul Internaţional NORSHIPPING 2009 – Oslo

NORSHIPPING 2009 – targul international cel mai reprezentativ pentru Norvegia dedicat industriilor sectorului constructiilor de nave aflat la cea de a 22-a editie, gazduieste in acest an in perioada 9 – 12 iunie aproximativ 1000 de expozanti din 52 de tari, din care 18 tari  – inclusiv Romania – au pavilioane nationale, transmite Romanian Global News, care citeaza Ambasada Romaniei la Oslo.

Romania are in acest an o participare remarcabila multipla, la standul national unde sunt prezente 12 companii traditionale expozante, standul santierului naval Constanta si standul companiei de proiectari ICE (Icepronav) Galati. Industria navala romaneasca este prezenta prin echipamente navale, vinciuri, mecanisme industriale, role de ghidare, echipamente si mecanisme de punte, reductoare, cuzineti pentru rulmenti, produse conexe ale industriei grele, amenajari interioare, usi antifoc, hambare de otel, in premiera tubulatura navala si nave ecologice de dragare, apoi consulting si management naval. Companiile industriei navale DMT, PROMEX, Crisus, RESITA Reductoare, MENAROM, LIBMAR, LIBRA, MIBAROM, MICROPLASMA, HELMERS, SARA si-au propus in acest an o abordare mai agresiva a pietei norvegiene. Santierul Constanta are experienta indelungata in proiectare si constructii de nave de la 41.000 la 115.000 dwt pentru marfuri in vrac si petroliere. ICE, companie cu capital majoritar norvegian, este specializat in proiectari de nave iar in ultimii ani se axeaza pe sectorul navelor de aparare si transportoare de LNG.

De asemenea, la standul companiei STX (fosta Aker Yards) proprietar majoritar al santierelor navale STX Tulcea si STX Braila, sunt expuse 2 machete foarte reusite de nave specializate ultramoderne romanesti pentru exploatarile petroliere maritime ce fac obiectul exportului pe aceasta relatie. Navele construite la aceste 2 santiere au o pondere semnificativa de 70 – 80% in totalul exporturilor, categorie de marfa care in luna aprilie a determinat formarea unei balante pozitive de 76 mil euro fata de totalul schimburilor comerciale de 130 mil euro, majorate la randul acestora cu 42% fata de aceeasi perioada a anului precedent. STX, a 4-a companie de constructii navale din lume, a primit cu ocazia deschiderii targului, pentru vasul multifunctional de instalare de conducte petroliere submarine si impingator cu nou record de 423 tone, "Far Samson", titlul de vasul anului 2009 din partea majestatii sale regele Harald V si a conducerii Ministerului norvegian al Comertului si Industriei. Vasul a fost finalizat in martie a.c, una din caractersiticile tehnice importante fiind echiparea motoarelor generatoare cu convertoare catalitice care reduc noxele cu 95%.

Cristian Istrate, ambasadorul Romaniei la Oslo, impreuna cu Valentin Maracinescu, consilierul economic al Ambasadei, au participat la conferinta de deschidere a targului NORSHIPPING 2009, dupa care au vizitat standurile romanesti purtand discutii cu toti reprezentantii companiilor romanesti expozante…. http://www.amosnews.ro

Comentarii

Comentarii

Lasati un comentariu

%d blogeri au apreciat: