În Norvegia, dacă nu mai sunt locuri în închisoare, condamnaţii sunt puşi pe lista de aşteptare. Când le vine rândul, se prezintă singuri

În Norvegia, condamnaţi sunt înscrişi pe o listă de aşteptare, iar când le vine rândul, se prezintă la penitenciar de bună voie. Este cazul celor care au primit pedepse mici. S-a ajuns mai mult|more »

Guvernul norvegian, măsuri urgente după afluxul de români de acolo

Românii schimbă legislaţia în Norvegia. Premierul ţării nordice a cerut interzicerea cerşetoriei după un documentar difuzat de televiziunea publică. Documentarul arată că cerşetoarele românce din Bergen se transformă noaptea în prostituate şi mai mult|more »

Dupa Wizz Air, si compania Blue Air atacă nordul Europei cu zboruri spre Oslo

Wizz Air, Blue Air şi Ryanair pun destinaţii din nordul Europei şi Slovacia pe harta turiştilor români. Companiile aeriene low-cost Wizz Air, Blue Air şi Ryanair au luat cu asalt piaţa zborurilor mai mult|more »

Raport ONU: Norvegia țara cu indicele cel mai mare al fericirii în lume

Norvegia a luat locul Danemarcei de cea mai fericită țară, potrivit unui studiu internațional sub egida ONU, care îndeamnă țările lumii să se concentreze asupra întăririi încrederii între oameni și echității sociale, mai mult|more »

Hochei: Doua echipe din Norvegia au stabilit un nou record pentru cel mai lung meci de hochei din istorie

Storhamar si Sparta Warriors, doua echipe din Norvegia, au stabilit un nou record pentru cel mai lung meci de hochei pe gheata din istorie. Dupa 217 minute si 14 secunde de joc, mai mult|more »

 Jumătate din autovehiculele noi din Norvegia au propulsie electrică sau hibridă

Norvegia are deja cel mai mare număr de autovehicule electrice pe cap de locuitor din lume, scrie The Independent. Ţara a anunţat că autovehiculele electrice sau hibride reprezintă jumătate din numărul autovehiculelor mai mult|more »

Vaccinul împotriva hepatitei B ar putea fi adus din Norvegia. Statul va aloca fonduri şi pentru vaccinul pneumococic

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat joi că a fost activat un mecanism european pentru achiziția de vaccin împotriva hepatitei B, în prezent specialiștii români purtând discuții cu omologii lor din Norvegia mai mult|more »

Doi români arestati în Norvegia pentru furturi. Au declarat politiei norvegiene ca au venit la Bergen sa munceasca dar în schimb au fost trimisi la furat

Rumenere hevder de fikk beskjed om å stjele. To rumenske menn hevder de var lovet arbeid i Norge, men ble beordret til å stjele da de kom hit. Lørdag morgen ble mennene mai mult|more »

Autoritatea Norvegiană de Protecţie împotriva Radioactivităţii: Vladimir Putin a detonat bomba atomică la Pol? Rușii sunt bănuiți că au efectuat teste nucleare în Cercul Arctic

Alarmă nucleară! Presa britanică a publicat cu litere de o şchioapă rezultatele monitorizării realizate de Autoritatea Norvegiană de Protecţie împotriva Radioactivităţii (NRPA). În mai multe ţări europene au fost detectate în luna mai mult|more »

Norvegia – Val de cersetorii români în Hordaland. Se pot adaposti în timpul noptii în primaria de la Bergen

Hjemløse kan få sove i rådhuset. Årsaken til at denne situasjonen har oppstått er at det er veldig mange tilreisende rumenere i byen for øyeblikket. – Normalt sett har vi opplevd at mai mult|more »

Preşedintele Comitetului Nobel din Norvegia a murit la vârsta de 65 de ani

Preşedintele Comitetului Nobel din Norvegia, Kaci Kullmann Five, organismul care acordă Premiul Nobel pentru Pace, a murit după o lungă luptă cu cancerul, la vârsta de 65 de ani, notează Agerpres. Președintă mai mult|more »

Temeri în Norvegia cu privire la „secarea“ celui mai mare fond suveran

Atât guvernatorul băncii centrale a Norvegiei, cât şi Partidul de Centru, o formaţiune cu agendă populistă care urcă în sondaje şi vrea să joace un rol esenţial în îndepărtarea de la putere mai mult|more »

Norvegia alege submarinele germane în detrimentul celor făcute de francezi

Norvegia şi-a exprimat vineri preferinţa pentru constructorul german TKMS, în defavoarea francezului DCNS pentru furnizarea a patru submarine, aceasta constituind o mini-revanşă pentru grupul german după pierderea unei megacontract cu Australia, relatează mai mult|more »

Norvegia renunță la radiourile FM

Norvegia este prima țară din lume care renunță la posturile radiofonice FM. Majoritatea populației se opune trecerii la radiourile digitale exclusiv și mișcarea este urmărită îndeaproape de alte țări care vor să mai mult|more »

Bravo Iohannis ! Romania får ikkje kvinne som statsminister. Dragnea og Tariceanu vil ødelegge Romania

Romanias president seier nei til å la den sosialdemokratiske statsministerkandidaten Sevil Shhaideh danne ny regjering. Shhaideh (52) kunne blitt Romanias første kvinnelege og også muslimske statsminister. – Eg har gjort ein grundig mai mult|more »

Norvegia, a şaptea oară campioană europeană la handbal feminin

Naţionala de handbal feminin a Norvegiei a câştigat, duminică, la Goteborg, titlul european pentru a şaptea oară, după ce a învins, în finala Campionatului European din Suedia, reprezentativa Olandei, cu scorul de mai mult|more »

Autorităţile norvegiene au descoperit o poartă care ar putea să provină din lagărul de concentrare Dachau

Anchetatorii germani şi norvegieni încearcă să determine dacă o poartă cu mesajul „Arbeit macht frei” (n.r. – „Munca te eliberează”), care a fost descoperită recent în localitatea Bergen, este aceeaşi cu poarta mai mult|more »

Norvegia, apel disperat adresat lui Trump: RUSIA a inceput sa faca manevre periculoase

Guvernul Norvegiei a lansat un apel catre Donald Trump, sa clarifice politica fata de Rusia, pe fondul temerilor legate de intensificarea activitatii militare in nordul extrem. Ine Eriksen Soreide, ministrul de Aparare mai mult|more »

Norvegia: Curtea Supremă validează extrădarea mollahului Krekar

Curtea Supremă norvegiană a refuzat miercuri să examineze recursul mollahului Krekar, predicator fundamentalist kurd irakian, validând astfel extrădarea sa în Italia unde el este suspectat într-un caz de „asociație teroristă”, informează AFP. mai mult|more »

Autoturism Toyota furat din Norvegia, depistat la Galaţi. Maşina a fost sechestrată până la lămurirea situaţiei

Şoferul maşinii, deşi a declarat că nu ştia că autoturismul este furat, s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire şi riscă inclusiv o pedeapsă cu închisoarea. În data de mai mult|more »

 

Românii din Norvegia se simt discriminati de vamesii norvegieni

Rumenere føler seg diskriminert av tollerne

Kjører du bil med rumenske skilter, kan du være sikker på å bli stoppa i grensekontrollen, hevder flere rumenere overfor NRK.

– Dette er stor diskriminering. Sjøl om du har bodd her i 20 år, får du samme behandling som fyren som kommer hit for å stjele, sier Adrian Bortha.

Han bor sammen med sin bror Robi Bortha på Finnøy. De to brødrene føler seg stigmatisert av norske tollere – de har til gode å kjøre i land fra ei ferje uten å bli grundig sjekka.

– Det skjer det samme hver gang. Hvis du kjører en rumensk bil over grensa, blir du sendt rett til kontroll, sier Adrian.

– Hvorfor er det slik, tror du?

– Fordi vi er fra Romania. De tror at alle som kommer derfra, stjeler, sier han.

Flere synlige skader

Robi viser hvordan tollerne gikk gjennom bilen da han og en kamerat blei stoppa i tollen i Kristiansand sist uke. Det er ikke første gang rumeneren må åpne bilen for tollerne på vei inn i Norge.

Bilen har fått flere synlige skader etter at tollvesenet i tre timer gjennomsøkte alle tenkelige deler av kjøretøyet. Rumenerne hadde med seg et større kontantbeløp, og betalte gebyr for det. Likevel mener de at det var en unødvendig kontroll.

– Dette skal ikke skje i Norge. Kanskje i Afrika, men ikke i Norge, sier Robi.

Tollvesenet: – Riktig å stoppe

Tollvesenet mener imidlertid at det var gode grunner til å gjennomsøke bilen – de to brødrene hadde tross altfor mye penger med seg.

– Hvorfor vi stoppet akkurat denne bilen, tør jeg ikke å si, men det viser seg å være en riktig bil for tollvesenet å stoppe – vi fikk jo et resultat av den kontrollen, sier Helge Breilid, kontorsjef, Tollvesenet Region Sør.

– Ikke unikt

For nesten 30 år siden kom Ioan Larion til Norge. Nå jobber han på Universitetet i Stavanger, og administrerer ei Facebook-gruppe for rumenere. Gårdsarbeidernes erfaring er ikke unik, hevder han.

– Noen sier at av alle biler på grensen, så er det bare rumenske som blir stoppet og kontrollert. De føler seg selvfølgelig stigmatiserte – kanskje på grunn av andre vandrende folk som ikke har rent mel i posen, sier Larion.

Avviser stigmatisering

Breilid i tollvesenet forsikrer at eventuelle skader på bilen skal erstattes, men er ikke enig i påstandene om stigmatisering.

– Mitt klare inntrykk er at vi ikke stopper flere rumenere enn andre personer, snarer tvert imot. Når det gjelder utlendinger, så stopper vi flest dansker, tyskere og hollendere – det blir stoppet utrolig mange flere personer av de nasjonalitetene enn rumenere, så dette stiller jeg meg litt undrenes til, sier han.

Brødrene Bortha håper at de i framtida kan bli behandla som andre reisende når de krysser grensa.

– Vi bor her, vi betaler skatt, akkurat som nordmenn, og vi er ærlige folk. Jeg vil at rumenere skal behandles bedre i tollen, sier Robi Borha.

 http://www.nrk.no/rogaland/hevder-de-blir-stoppet-for-ofte-1.11786944

Comentarii

Comentarii

2 Responses to Românii din Norvegia se simt discriminati de vamesii norvegieni

  1. ana spune:

    „tot asa esti tratat si dupa 20 de ani de stat in Norvegia” si dupa 20 de ani mai conduci masina cu nr. romanesti?

  2. corina spune:

    cred ca unuø din frati inca locuieste in Romania….

Lasati un comentariu

%d blogeri au apreciat: