Norvegia, ţara unde se va interzice vânzarea de ţigări. „Până în 2035 vrem o societate în care nu se fumează”

Cea mai mare oganizatie medicală din Norvegia vrea să interzică vânzarea de tigari adulţilor în această ţară, relatează The Indepedent. Asociaţia Medicală din Norvegia presează guvernul acestei ţări pentru a susţine propunerea mai mult|more »

Norvegia. O eroare a Google Maps transformă un oraş în atracţie turistică!

Potrivit NY Post, citat de digi24, turiştii dornici să găsească celebra stâncă Preikestolen cu ajutorul Google Maps sunt direcționați greșit către orașul Fossmork, aflat la aproximativ 30 de kilometri distanță, pe cealaltă mai mult|more »

Festivități în Norvegia, cu ocazia aniversării de 80 de ani a regelui Harald și a reginei Sonja

Câteva mii de norvegieni l-au sărbătorit marțea trecuta pe regele Harald și regina Sonja cu ocazia aniversării de 80 de ani, alături de mai mulți membri ai familiilor regale și de președinții mai mult|more »

Norvegia va lansa primul cargo electric autonom

Norvegia va lansa primul cargo electric autonom din lume în 2018. Acesta va fi 100% electric, va avea o autonomie de 120 km şi va putea transporta o greutate de 3.000 până mai mult|more »

Topul țărilor cu cele mai multe mașini electrice! Norvegia salvează onoarea Europei

Norvegia este țara cu cele mai multe vehicule electrice pe cap de locuitor din Europa. Aproximativ jumătate dintre mașinile vândute în ultimul an în Norvegia sunt electrice sau hibride, iar autoritățile intenționează mai mult|more »

În Norvegia, dacă nu mai sunt locuri în închisoare, condamnaţii sunt puşi pe lista de aşteptare. Când le vine rândul, se prezintă singuri

În Norvegia, condamnaţi sunt înscrişi pe o listă de aşteptare, iar când le vine rândul, se prezintă la penitenciar de bună voie. Este cazul celor care au primit pedepse mici. S-a ajuns mai mult|more »

Guvernul norvegian, măsuri urgente după afluxul de români de acolo

Românii schimbă legislaţia în Norvegia. Premierul ţării nordice a cerut interzicerea cerşetoriei după un documentar difuzat de televiziunea publică. Documentarul arată că cerşetoarele românce din Bergen se transformă noaptea în prostituate şi mai mult|more »

Dupa Wizz Air, si compania Blue Air atacă nordul Europei cu zboruri spre Oslo

Wizz Air, Blue Air şi Ryanair pun destinaţii din nordul Europei şi Slovacia pe harta turiştilor români. Companiile aeriene low-cost Wizz Air, Blue Air şi Ryanair au luat cu asalt piaţa zborurilor mai mult|more »

Raport ONU: Norvegia țara cu indicele cel mai mare al fericirii în lume

Norvegia a luat locul Danemarcei de cea mai fericită țară, potrivit unui studiu internațional sub egida ONU, care îndeamnă țările lumii să se concentreze asupra întăririi încrederii între oameni și echității sociale, mai mult|more »

Hochei: Doua echipe din Norvegia au stabilit un nou record pentru cel mai lung meci de hochei din istorie

Storhamar si Sparta Warriors, doua echipe din Norvegia, au stabilit un nou record pentru cel mai lung meci de hochei pe gheata din istorie. Dupa 217 minute si 14 secunde de joc, mai mult|more »

 Jumătate din autovehiculele noi din Norvegia au propulsie electrică sau hibridă

Norvegia are deja cel mai mare număr de autovehicule electrice pe cap de locuitor din lume, scrie The Independent. Ţara a anunţat că autovehiculele electrice sau hibride reprezintă jumătate din numărul autovehiculelor mai mult|more »

Vaccinul împotriva hepatitei B ar putea fi adus din Norvegia. Statul va aloca fonduri şi pentru vaccinul pneumococic

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat joi că a fost activat un mecanism european pentru achiziția de vaccin împotriva hepatitei B, în prezent specialiștii români purtând discuții cu omologii lor din Norvegia mai mult|more »

Doi români arestati în Norvegia pentru furturi. Au declarat politiei norvegiene ca au venit la Bergen sa munceasca dar în schimb au fost trimisi la furat

Rumenere hevder de fikk beskjed om å stjele. To rumenske menn hevder de var lovet arbeid i Norge, men ble beordret til å stjele da de kom hit. Lørdag morgen ble mennene mai mult|more »

Autoritatea Norvegiană de Protecţie împotriva Radioactivităţii: Vladimir Putin a detonat bomba atomică la Pol? Rușii sunt bănuiți că au efectuat teste nucleare în Cercul Arctic

Alarmă nucleară! Presa britanică a publicat cu litere de o şchioapă rezultatele monitorizării realizate de Autoritatea Norvegiană de Protecţie împotriva Radioactivităţii (NRPA). În mai multe ţări europene au fost detectate în luna mai mult|more »

Norvegia – Val de cersetorii români în Hordaland. Se pot adaposti în timpul noptii în primaria de la Bergen

Hjemløse kan få sove i rådhuset. Årsaken til at denne situasjonen har oppstått er at det er veldig mange tilreisende rumenere i byen for øyeblikket. – Normalt sett har vi opplevd at mai mult|more »

Preşedintele Comitetului Nobel din Norvegia a murit la vârsta de 65 de ani

Preşedintele Comitetului Nobel din Norvegia, Kaci Kullmann Five, organismul care acordă Premiul Nobel pentru Pace, a murit după o lungă luptă cu cancerul, la vârsta de 65 de ani, notează Agerpres. Președintă mai mult|more »

Temeri în Norvegia cu privire la „secarea“ celui mai mare fond suveran

Atât guvernatorul băncii centrale a Norvegiei, cât şi Partidul de Centru, o formaţiune cu agendă populistă care urcă în sondaje şi vrea să joace un rol esenţial în îndepărtarea de la putere mai mult|more »

Norvegia alege submarinele germane în detrimentul celor făcute de francezi

Norvegia şi-a exprimat vineri preferinţa pentru constructorul german TKMS, în defavoarea francezului DCNS pentru furnizarea a patru submarine, aceasta constituind o mini-revanşă pentru grupul german după pierderea unei megacontract cu Australia, relatează mai mult|more »

Norvegia renunță la radiourile FM

Norvegia este prima țară din lume care renunță la posturile radiofonice FM. Majoritatea populației se opune trecerii la radiourile digitale exclusiv și mișcarea este urmărită îndeaproape de alte țări care vor să mai mult|more »

Bravo Iohannis ! Romania får ikkje kvinne som statsminister. Dragnea og Tariceanu vil ødelegge Romania

Romanias president seier nei til å la den sosialdemokratiske statsministerkandidaten Sevil Shhaideh danne ny regjering. Shhaideh (52) kunne blitt Romanias første kvinnelege og også muslimske statsminister. – Eg har gjort ein grundig mai mult|more »

 

Un nou manual de conversatie in limba norvegiana a aparut la editura Polirom

{short description of image}Velkommen! Manual de conversatie in limba norvegiana (contine CD audio) Sanda Tomescu Baciu
Colectie: Limbi straine

Velkommen! Bun venit in rindul vorbitorilor de limba norvegiana! Studentii, turistii si oamenii de afaceri vor gasi in acest manual regulile gramaticale, lexicul de baza si dialoguri ce permit consolidarea cunostintelor teoretice dobindite, dar si aplicarea lor in situatii comunicationale concrete.

Exercitiile, a caror rezolvare poate fi consultata la sfirsitul lucrarii, sint deosebit de utile pentru verificarea cunostintelor, iar CD-ul cu textele lectiilor este esential pentru insusirea unei pronuntii corecte, autentice.

Din cuprins:
Pronuntia • Cum te cheama? • La curs in Norvegia • Ce mai faci? • Student la Oslo • La cafenea • La magazin • Parcul Vigeland • Gramatica rezumativa

Sanda Tomescu Baciu este conf. univ. dr., sefa Catedrei de limbi si literaturi scandinave din cadrul Universitatii „Babes-Bolyai”, Cluj-Napoca; „Candidata Philologiae” a Universitatii din Oslo si licentiata a Universitatii „Babes-Bolyai”. A infiintat sectia de limba si literatura norvegiana a Universitatii „Babes-Bolyai” in 1991.

A fost aleasa in doua legislaturi consecutive membra a International Ibsen Committee. In 2003 i s-a decernat Ordinul Norvegian Regal de Merit in grad de Cavaler, clasa I. A publicat lucrari in domeniul studiilor ibseniene in tara si in strainatate. De asemenea, este autoarea mai multor traduceri din literatura norvegiana.d of Department
Conf. Dr. Sanda Tomescu-Baciu
Sanda Tomescu Baciu
sanda.tomescu@personal.ro

Comentarii

Comentarii

10 Responses to Un nou manual de conversatie in limba norvegiana a aparut la editura Polirom

  1. Butnaru Gheorghe spune:

    Velkommen! Manual de conversatie in limba norvegiana (contine CD audio ), se vinde fara CD audio. Poate doamna Sanda Tomescu Baciu nu stie acest lucru. Am comandat manualul mai mult pentru CD, la ” magazinultau.ro” si cand am solicitat CD-ul care lipsea ni s-a spus ca aceasta editie este fara CD, chiar daca reclama specifica ca are si CD audio. Citez din Cuvånt inaite : ” Multumesc …..pentru excelenta colaborare la realizarea CD-ului care insoteste manualul…”. Intrbare: de unde pot cumpara CD-ul audio? cel care trebuia sa insoteasca manualul. Multumesc!

  2. CRISTIAN spune:

    BUNA , SUNT FOARTE INTERESAT SA OBTIN CURSUL DE NORVEGIANA CU CD AUDIO, VA ROG SA-MI TRIMITETI MAI MULTE DETALII CU PRIVIRE LA PRETUL SI MODUL IN CARE IL POT CUMPARA. ADRESA MEA ESTE CRIS313@MSN.COM SAU CRIS314@YAHOO.COM. VA MULTUMESC!

  3. Paul ALEXANDRU spune:

    Buna ziua,

    As dori sa stiu de unde pot procura un curs de norvegiana.

    Cu stima,

    Paul ALEXANDRU
    0728289692

  4. loredana spune:

    as dori si eu un astfel de manual cu cd.va rog frumos sa-mi spuneti cum va pot contacta.

  5. mihai spune:

    doresc un manual de lb norvegiana , ma puteti contata va rog pe adresa de e-mail mihaaai20@yahoo.com , Multumesc

  6. dorub spune:

    Buna ziua, doresc si eu manualul si CD-ul.
    Ma puteti contacta la driver_truck70@yahoo.com.
    multumesc!

  7. adelina spune:

    Cum sa se vanda fara CD? eu am cumparat manualul dintr-o librari, atasat de coperta din spate era un loc special pentru CD.Trebuie sa fie acolo! Daca nu este inseamna ca ca cei de la librarie l-au luat. FOARTE bun manualul, sunt de ceva vreme in Norvegia si nu m-as fi descurcat fara.

  8. florescu spune:

    Buna ziua, doresc si eu manualul si cd-ul.Ms mult.

  9. ana spune:

    Buna ziua ! De unde ati cumparat voi manualul cu CD? Multumesc !

  10. Dana spune:

    Editia noua, cea din 2010 nu a mai avut atasat cd-ul din acest motiv ati gasit cartea fara cd.
    Oricum la editura este stoc zero indiferent daca are cd sau nu.
    Numai bine!

Lasati un comentariu

%d blogeri au apreciat: